CELE MAI IMPORTANTE

  1. Cea mai recentă analiză Eurostat arată că România se confruntă cu cea mai mare rată a sărăciei din Uniunea Europeană, afectând grav vârstnicii, tinerii și angajații care abia reușesc să se descurce de la o lună la alta. ProTv, 14 octombrie
  2. Ucraina cere, în regim de urgență, o invitație de aderare la NATO înaintea încheierii mandatului lui Joe Biden la Casa Albă. Mediafax, 16 octombrie
  3. Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din Planul Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR) către România din cauza numirilor netransparente la companiile de stat și a investițiilor insuficiente în transporturi (Rfi, 15 octombrie). Din cei 9 mld. euro asimilați prin PNRR, doar 3,8 mld. au fost cheltuiți până în prezent. (Ziarul Financiar, 17 octombrie)

ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, ÎN ISTORIE

  1. 14 octombrie 1944: a avut loc Masacrul de la Moisei, comis de unitățile militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei. R3media, 13 octombrie
  2. 14 octombrie 1465: Radu cel Frumos emite un hrisov care atestă calitatea de reședință domnească a Bucureștilor, etapă importantă în istoria orașului care va avea să devină capitala României. Vocea Națională, 14 octombrie
  3. 15 octombrie 1922: la Alba Iulia a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca monarhi ai României Mari. Ziarul Unirea, 15 octombrie

ANALIZE

  1. Petrișor Peiu a demonstrat că băncile străine sunt factor de subdezvoltare, întrucât firmele românești achită pentru propria finanțare de la băncile din țară (majoritatea străine) un cost cu 60% mai mare decât firmele vest-europene. Qmagazine, 10 octombrie

NAȚIONAL

  1. Pe locul fostei fabrici de diamante sintetice din București, singura de acest fel din Sud-Estul Europei, care se clasa pe locul 4 în lume după cantitatea produsă, se va construi un complex rezidențial. B365, 12 octombrie
  2. Incoerența administrației publice din capitală. Bucureștiul nu a coroborat creșterea numărului de locuințe noi cu infrastructura de transport, numărul de spitale pentru copii sau adulți, bazându-se pe aceeași infrastructură de educație. Ziarul Financiar, 13 octombrie
  3. Abandonul școlar din România, cel mai mare din Uniunea Europeană, generează cheltuieli anuale de cca 2,3 mld. de euro, echivalentul a 0,77% din PIB. Economedia, 17 octombrie
  4. România a înregistrat şi în septembrie cea mai mare inflație la nivel european (de 4,8%). Ziarul Financiar, 17 octombrie
  5. Repararea planșeului Dâmboviței de la Piața Unirii, care pune în pericol una dintre cele mai circulate artere rutiere din capitală, Pasajul Unirii, a generat gesturi de violență între forțele de ordine (poliția locală a sectorului 4, poliția locală a municipiului București și poliția națională) după ce în mod ilegal primarul sectorului 4 a dispus începerea lucrărilor de reparație a planșeului, pe un teren pe care nu îl are în proprietate și fără a avea toate avizele necesare. Ca reacție, primarul general al orașului a trimis un buldozer pentru a demola gardul de împrejmuire instalat de primăria sectorului 4. Miza? Atragerea unui contract de 100 milioane euro. Europa Liberă, 15 octombrie

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureș şi Asociația „Calea Neamului” au organizat pe 19 octombrie un eveniment cultural în București, la care au participat câteva zeci de persoane din cele trei județe, cu scopul de a-şi reafirma identitatea şi credința strămoșească. Mesagerul de Covasna, 13 octombrie
  2. Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a organizat cea de-a XI-a ediție a Balului costumului popular pe 19 octombrie 2024. We Radio, 9 octombrie
  3. Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940 (filiala Carei) a organizat un protest în fața Prefecturii Satu Mare ca urmare a nerespectării de către Guvern a legii din 2021 care prevede acordarea unor drepturi pentru urmașii românilor persecutați etnic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deși cetățenii aparținând minorităților naționale beneficiază de indemnizații pe baza aceleiași norme. Buletin de Carei, 16 octombrie

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Conducerea exclusiv UDMR-istă a orașului Carei nu a aprobat efectuarea unor curse ocazionale către satul românesc Ianculești, deși locuitorii acestuia plătesc taxele și impozitele de rigoare. Buletin de Carei, 14 octombrie
  2. Elevii de etnie maghiară care nu au promovat bacalaureatul din cauza notelor slabe la proba de limba şi literatura română sunt încurajați de președintele UDMR-ist al Consiliului Judeţean Harghita să dea în judecată Ministerul Educației, cerând daune morale și materiale. Edupedu, 16 octombrie

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Ministerul Educației din Ucraina susține proiectul de lege privind interzicerea utilizării limbii ruse în timpul pauzelor în școlile din Ucraina. Buc Press, 14 octombrie
  2. O delegație parlamentară condusă de președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, cu ocazia hramului mănăstirii românești din Mălainița, a avut întâlniri cu autorități locale, cu lideri ai comunității și a discutat despre drepturile românilor/vlahilor din Timoc. RGN Press, 14 octombrie
  3. Pe 20 octombrie în Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale și un referendum național de modificare a Constituției, care să prevadă aderarea la Uniunea Europeană. Ziare, 17 octombrie
  4. Un manual pentru elevii aromâni din Albania a fost lansat la Centrul de Informare al României din Corcea (Albania) de către Societatea de Cultură Macedo-Română. RGN Press, 16 octombrie
  5. Banca Naţională a Republicii Moldova a solicitat oficial Comisiei Europene calitatea de membru al Sistemului Unic de Plăți în Euro (SEPA), răspunsul favorabil fiind așteptat până la sfârșitul anului. Știri pe Surse, 17 octombrie
  6. La un an de la asumarea angajamentului oficial față de București de a substitui noțiunea „limba moldovenească” cu cea de „limba română”, Ucraina nu a înregistrat niciun progres tangibil (Buc Press, 18 octombrie), chiar dacă a primit ca donație un sistem Patriot, în timp ce România și-a deschis granițele pentru importurile masive din Ucraina de ouă, miere, cereale, investind totodată în pregătirea piloților militari ucraineni 6 milioane de euro, sume pe care le consideră „investiții pentru securitatea națională”. (Național, 16 octombrie)

DIASPORA

  1. Claudiu Stănășel, consilier local român în Italia, a declarat că românii din diaspora au început să voteze partidele din țările în care trăiesc în detrimentul celor românești. Știri Diaspora, 13 octombrie

INTERNAȚIONAL

  1. Israelul a extins atacurile în nordul Libanului, lovind orașul creștin Aitou și cauzând 18 morți și patru răniți, potrivit Crucii Roșii libaneze. Hot News, 14 octombrie
  2. Vladimir Zelenski a avansat parlamentului de la Kiev „planul pentru victorie” care, conform istoricului George Damian, „nu este altceva decât o cerere de intervenție a NATO în războiul din Ucraina”. George Damian, 17 octombrie
  3. O a treia tentativă de asasinat asupra fostului președinte al Statelor Unite Donald Trump a fost dejucată în California. Un bărbat din Las Vegas a încercat să intre la un miting electoral al lui Trump cu un permis de acces pentru presă fals, având în mașină mai multe arme și muniție. The Nightly, 13 octombrie
  4. Premieră în domeniul aeronauticii. Firma americană SpaceX a lansat în spațiu o rachetă al cărei rezervor detașabil a fost ghidat înapoi către stația de lansare, unde a fost recuperat din aer cu ajutorul unor clești metalici. CNN, 13 octombrie
  5. Armata israeliană a forțat intrarea într-o bază ONU din Liban, încălcând flagrant dreptul internațional. După acest episod, premierul Israelului a cerut secretarului general al ONU, să ordone retragerea forțelor ONU de menținere a păcii din zonele de luptă din Liban. G4Media, 13 octombrie
  6. Curtea de Conturi Europeană atrage atenția asupra faptului că împrumuturile nerambursabile oferite de Uniunea Europeană Ucrainei (51 miliarde euro) vor fi suportate din bugetul comunitar, afectând stabilitatea financiară a UE. Național, 13 octombrie
  7. Hezbollah a atacat Israelul cu peste 300 de proiectile în timpul sărbătorii de Yom Kippur (una dintre cele mai importante sărbători evreiești). La rândul său, Israelul a lovit aproximativ 280 de ținte aparținând Hezbollah şi Hamas. Digi 24, 13 octombrie
  8. Sancțiuni economice doar pe hârtie. Budapesta a convenit cu Gazprom asupra unei posibile creșteri a livrărilor de gaze din Federația Rusă. Astfel, Ungaria mărește integrarea în rețeaua economică ruso-chineză, crescând-și dependența față de gazul rusesc, respectiv față de investițiile chinezești în fabrici de baterii construite pe teritoriul său, în ciuda sancțiunilor economice ale UE aplicate Rusiei. Actualul contract cu Gazprom pentru furnizarea de gaze va expira în 2036. Defense România, 12 octombrie
  9. Anticreștinism în acțiune. Spectacolul „Sancta”, interzis în perioada interbelică în urma protestelor față de conținutul său considerat drept sacrilegiu, a fost repus în scenă la Mecklenburg (Germania) de către Florentina Holzinger, fiind urmărit cu casele închise. Spectacolul sângeros, care a inclus raporturi sexuale nesimulate și scene precum „călugărițe dezbrăcate care patinează pe role”, „un perete de corpuri goale răstignite și un preot lesbian care spune slujba”, a făcut ca 18 spectatori să fie tratați pentru greață severă. Adevărul, 12 octombrie
  10. Prim-miniștrii celor 10 state ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (80% din zona eurasiatică şi 40% din populația globului) s-au reunit la Islamabad, Pakistan. Agerpres, 15 octombrie
  11. Doctorul Ana Mihalcea dovedește că serul Pfizer anti-covid 19 este o armă biologică; acesta conține nanoboți care se auto-asamblează în structuri mai mari, chiar dacă nu au o sursă externă de energie, lumină, electricitate, sau expunere Wifi. Ana Maria Mihalcea Substack, 16 octombrie