NAȚIONAL

Dosarul energetic

  1. Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român, va plăti aproximativ un miliard de dolari pentru a prelua subsidiara locală a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre. Sursa
  2. Președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Iștoc, a atras atenția că riscurile unui colaps energetic sunt uriașe, întrucât, din cauza închiderii termocentralelor, România rămâne fără 1.500 MW pentru perioada sezonului rece. Sursa
  3. În contextul în care România traversează o serioasă criză energetică, certificatul verde creează posibilitatea ca această criză să se adâncească, deoarece Hidroelectrica interzice accesul personalului care asigură mentenanța instalațiilor, în lipsa documentului. Sursa
  4. Facturile românilor ar putea scădea dacă ar fi exprimate în lei, nu în moneda europeană, euro, care crește de la zi la zi. Deși, există un proiect de lege în acest sens, care a fost votat de Senat, acesta „s-a blocat” de câteva luni în Camera Deputaților. Sursa
  5. Potrivit reprezentanților Federației Patronale de Petrol şi Gaze importurile de gaze naturale ale României ar putea crește cu 50% până în 2030. Sursa

Dosarul economiei

  1. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor a împrumutat, luni, 600 de mil. de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat, iar marți programase o licitație suplimentară prin care dorea să atragă încă 90 de mil de lei. Numai pentru luna noiembrie 2021, Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,4 mld. de lei. Sursa

Dosarul demografiei

  1. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, spre deosebire de anul anterior, populația României scăzut cu 0.4% iar fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depășind cu 621.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani. Sursa

Dosarul istoriei naționale

  1. Pe 1 noiembrie s-au împlinit anul acesta 422 de ani de la intrarea triumfală a lui Mihai Viteazu în Alba Iulia după biruința de la Şelimbăr, în urma căreia voievodul a unit Transilvania cu Țara Românească. Numai câteva luni mai târziu, domnitorul va săvârși unirea, pentru prima dată, a celor trei țări române. Sursa
  2. Pe 2 noiembrie s-au împlinit 237 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, ultima mare revoltă țărănească din Europa Centrală. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784, reprezintă o acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. De altfel, răscoala a pus în discuție statutul de tolerați al românilor, ceea ce i-a conferit un caracter național. Sursa

ROMÂNI MINORITARI ÎN ROMÂNIA

  1. Bustul pașoptistului român Simion Bărnuțiu din orașul Carei a fost „eliberat” dintre cei doi tuia stufoși care-l ascundeau de privirea oamenilor însă alte monumente românești din Carei sunt în continuare împrejmuite de copaci înalți pentru nu fi văzute. Acum că primăria orașului a tăiat copacii stufoși din preajma bustului, vor urma să facă același lucru pentru cei care înconjoară monumentul din centrul orașului? Sursa
  2. La împlinirea a 421 de ani de la unirea Țării Românești cu Transilvania sub sceptrul lui Mihai Viteazu românii din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, au cinstit memoria sa în cadrul evenimentului intitulat „Mihai Viteazu și visul Unirii”. Manifestarea dedicată acestui moment emblematic a ajuns anul acesta la a 32-a ediție. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Tribunalul București a admis în data de 20 octombrie 2020 acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă, împotriva primarului orașului Băile Tușnad și l-a obligat pe edil să respecte limba oficială de stat în cazul unei inscripții amplasate pe sediul primăriei. Drept urmare, inscripția în limba maghiară de pe sediul Primăriei Băile Tușnad (jud. Harghita) trebuie să fie amplasată sub inscripția în limba oficială de stat, limba română. Decizia este definitivă. Sursa
  2. Investițiile Ungariei în arealul Harghita Covasna continuă. Trei spitale din judeţul Covasna au primit, vinerea trecută aparate de ventilație şi medicamente pentru tratarea pacienților COVID-19 din donația făcută României de către Guvernul Ungariei. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor de Externe al României Dan Neculăescu s-a întâlnit joi cu adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Ihor Jovkva, ocazie cu care demnitarul român a reiterat solicitarea adresată părții ucrainene privind recunoașterea oficială a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”. Sursa
  2. Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova, a declarat că vorbește limba română și se consideră româncă, dar și moldoveancă, întrucât între acești termeni nu există nicio contradicție. Sursa
  3. Aliații din NATO continuă să solicite Rusiei să-și retragă trupele din Republica Moldova în conformitate cu angajamentele sale internaționale. Declarația a fost făcută de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care a mai specificat că în această parte a lumii nicio provocare nu este mai evidentă decât Federația Rusă. Sursa
  4. La Cernăuți va fi reconstruită Casa Memorială „Aron Pumnul”, inițiativa aparținând Administrației Regionale de Stat Cernăuți și Consulatului General al României la Cernăuți. Sursa

DIASPORA

  1. O analiză a migrației românești arată că miile de români care au în jur de 35 de ani și studii superioare, au plecat nu pentru un salariu mai bun, ci pentru a le asigura copiilor acces la o educație de calitate. Sursa
  2. Senatorul PSD Titus Corlățean acuză autoritățile germane că au luat abuziv cei șapte copii ai familiei Furdui [1]. Biroul responsabil pentru protecția tinerilor din Germania i-a luat în custodie pe toți șapte copii ai familiei de români după ce unul dintre aceștia a adus acuzații grave părinților discutând cu psihologul școlii. Problema este că nici psihologul și nici instituția statului german nu au verificat acuzațiile înainte de a lua măsurile. Hotărârea a nemulțumit comunitatea de români din Hanovra (Germania) care a protestat în fața parlamentului de stat din oraș [2]. Sursa 1 Sursa 2
  3. Marian Alexandru Isacov, student român eminent, premiat de președintele Italiei, Sergio Mattarella, pentru rezultatele școlare excepționale obținute, a fost primit în vizită la sediul misiunii diplomatice de ambasadorul României în Italia. Sursa

INTERNAȚIONAL

  1. Victoria republicanilor în Virginia: republicanul Glenn Youngkin a fost ales guvernator al statului Virginia, învingându-l cu 2,1 puncte procentuale pe democratul Terry McAuliffe, care a deținut acest post în perioada 2014-2018, și a fost favorit al scrutinului până în ultimul moment. Alegerile din Virginia, scrie BBC, au fost văzute ca un referendum pentru mandatul lui Joe Biden, a cărui cotă de popularitate s-a prăbușit pe finalul ultimului an la Casa Albă [1]. Aceasta este prima victorie de acest gen obținută de republicani din 2009 până în prezent [2]. Sursa 1, Sursa 2
  2. În contextul crizei energetice europene, Țările din Grupul de la Visegrád (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia) plănuiesc să se opună Pactului Verde care presupune creșterea impozitelor caselor și a mașinilor în vederea reducerii „încălzirii globale”. Sursa

DOSARUL COVID-19

Naţional:

  1. România a depășit duminică pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Sursa
  2. Tribunalul București a anulat toate dispozițiile din Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea bucureștenilor la diverse activități de testare, vaccinare (certificatul verde) sau trecere prin boală. Sursa
  3. Vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Viorel Stroe, susține faptul că amenzile care se dau în această perioadă sunt neconstituționale. Sursa
  4. Liga Studenților (LS IAȘI) solicită instituțiilor de învățământ superior și altor instituții să nu condiționeze accesul studenților sau al oricăror altor persoane de prezentarea certificatul verde la intrarea în spațiile universitare, cămine, biblioteci, arhive, institute de cercetare, grădini botanice etc. Sursa
  5. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a părăsit o ședință a Comisiei parlamentare pentru drepturile omului pentru a evita întrebările legate de modul în care a fost gestionată pandemia. Sursa
  6. Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, după introducerea certificatului verde pentru accesul în magazine, a înregistrat o scădere a traficului clienților de aproximativ 45%. Sursă

 Internațional:

  1. O curte federală de apel din SUA a suspendat sâmbătă obligația de vaccinare introdusă de preşedintele Joe Biden pentru companiile cu peste 100 de angajaţi. Sursa
  2. Apar dezvăluiri de practici incorecte din cadrul unei companii de cercetare care a ajutat la realizarea testului pivot al fazei III a vaccinului covid-19 de la Pfizer. Brook Jackson, un director regional care a fost angajat de Ventavia Research Group, a declarat că respectiva companie „a falsificat datele, a angajat oameni nepregătiți pentru vaccinare și a întârziat în a urmări efectele adverse”. Sursa
  3. Autoritatea de Reglementare în Sănătate din SUA a autorizat, vinerea trecută vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech împotriva coronavirusului pentru copiii între 5 şi 12 ani. 28 de milioane de copii americani ar putea fi vaccinați după ce s-a luat această decizie. Sursa
  4. 71 din cele 75 de districte ale statului Uttar Pradesh (cel mai populat stat din India, cu o populație de aproximativ de 200 de milioane locuitori) nu au raportat cazuri de Covid-19 în primele 24 de ore după implementarea protocolului cu ivermectină. Sursa
  5. Fostul director al CDC (Center of Disease Control/Centrul de control și prevenție al bolilor), Robert Redfield, a dezvăluit că peste 40% din decesele COVID-19 din Maryland au fost înregistrate în rândul persoanelor vaccinate. Sursa
  6. În Italia, în Tirolul de Sud, în satele din Valea Ahrntal, funcționează instituții private de învățământ unde studiază copii din familiile care, din cauza restricțiilor cauzare de obligativitatea vaccinării, a testării frecvente sau purtarea măștilor de protecție pe durata orelor și-au retras elevii din școlile publice. Sursa
  7. Mai mulți doctori din întreaga lume afirmă că vaccinarea împotriva coronavirusului implică riscuri demne de luat în calcul. Iată câteva exemple:
  • Doctorul Angelina Farella a declarat că vaccinurile sunt mai mortale decât Covid-19 cel puțin în cazul copiilor deoarece în timp ce doar un copil dintr-un milion poate muri din cauza coronavirusului, vaccinurile omoară un copil la 3.000. Vorbim despre o mortalitate de peste 300 de ori mai mare ca urmare a vaccinului comparativ cu cea de COVID-19;
  • Doctorul generalist din Noua Zeelandă, Damian Wojcik a declarat că: „În cele cinci luni din 2020, au fost raportate 4.434 de decese către Sistemul de Raportare a Reacțiilor Adverse Post-Vaccinare din SUA. Acest total este mai mare decât totalul combinat al tuturor vaccinurilor vechi de mai bine de 10 ani și între 113 și 165 de ori mai mare decât rata de decese survenite anual din cauza vaccinului anti-gripal.”;
  • David LV Bauer, unul dintre creatorii vaccinului Covid și liderul de grup la Institutul Francis Crick pentru Replicarea Virusului ARN în Laborator susține următoarele: „Am descoperit faptul că oamenii vaccinați cu Pfizer, cei care au primit cele două doze, au de 5 sau 6 ori mai puțini anticorpi neutralizați”;
  • Medicul generalist Charles Hoffe din Lytton, Canada, pus sub ordin de restricție de către guvernul canadian ca urmare a informațiilor dezvăluite despre efectele vaccinului, a declarat că: „din cauza proteinei Spike conținută în vaccinul ARN-mesager oamenii vaccinați vor avea cheaguri de sânge la nivelul plămânilor”; Doctorul Ryan Cole din Idaho, derma-patologist certificat și specializat pe imunologie și virusologie a susținut în cadrul unei conferințe din Texas că vaccinurile experimentale pot duce la cancer sau alte afecțiuni în timp. Sursa