CELE MAI IMPORTANTE
- Deromânizarea Transilvaniei prin eliminarea simbolurilor naționale: la Oradea a fost dată jos statuia lui Mihai Viteazu, dar se amplasează statuia lui Ladislau al Ungariei. În centrul Sibiului, Horea, Cloșca și Crișan lipsesc, dar a fost amplasată, în ciuda protestelor publice din anul 2021, statuia baronului Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. La Turda, statuia lui Avram Iancu a fost și ea mutată din centrul orașului în 2022. La Carei a fost amplasată tot în centru, statuia autorului imnului Ungariei în timp ce Monumentul Ostașului Român va fi îngrădit de plăci din beton. La Alba Iulia s-a ridicat anul trecut (Alba 24, 23 mai) statuia principelui Gábor Bethlen. La Oradea, Emanuil Gojdu a fost mutat din centru într-un parc, iar Mihai Eminescu a stat într-o cutie de lemn cca. 4 ani. La Cluj-Napoca, primarul Emil Boc, a permis firmei „Mossfern” condusă de către Macalik Arnold Ernő (Active News, 5 martie) – care se ocupă de reamenajarea orașului, să elimine soclurile monumentelor Școlii Ardelene, al lui Lucian Blaga și Mihai Eminescu (Active News, 22 august), în timp ce la Valea Uzului eroii armatei române n-au „dreptul” să aibă cruci la căpătâi. Mihai Tîrnoveanu, 21 august
- Judecătorul german Christian Dettmar a fost condamnat la închisoare cu suspendare și își va pierde postul și dreptul la pensie pentru că a anulat o ordonanță guvernamentală care obliga copiii să poarte măști în școli. Active News, 25 august
- Ce mai rămâne din democrația americană? Trump este primul președinte al SUA care a fost arestat. A fost eliberat după ce a plătit o cauțiune de 200 mii de dolari. Economica, 25 august
NAȚIONAL
- România are cel mai mic număr din UE de cercetători la 1.000 de persoane ocupate, de cinci ori mai mic decât media UE (2,00 față de 9,52). (Academia Română, 23 august)
- După ce o tânără a născut pe stradă, în fața unui spital condus de un manager numit politic, săptămâna aceasta o mamă a decedat încercând să aducă pe lume cel de-al patrulea copil. Deși era internată, tânăra nu a primit îngrijiri mai bine de șapte ore. Știri pe surse, 22 august
- Analistul Petrișor Peiu a arătat într-un articol publicat în „Realitatea Financiară” că guvernul a împrumutat în 3 ani (2019-2022) valoarea împrumuturilor din ultimii 30 de ani. Cotidianul, 21 august
- Sabotarea sistematică a producției naționale. Pe lângă faptul că Marcel Ciolacu va facilita ucrainenilor transportul a 4 mil. tone de cereale/lună, în loc de 2 mil., ca până acum, ANAF consideră legumele și fructele țăranilor români „produse cu risc fiscal ridicat”, blocând comercializarea lor. Între timp marfa se strică și nimeni nu-i despăgubește. Național, 21 august
- Jurnaliștii din Cluj punctează că între companiile care funcționează în Romania și care declară profit zero doar pentru a nu plăti niciun leu impozit la stat, se numără, pe lângă giganții din energie sau comerț și companii din industria auto. Autolatest, 21 august
- Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure, spune că de 10 ani, de la înființarea Direcției Marilor Contribuabili din ANAF, peste 50% din multinaționale nu au fost verificate nici măcar o dată. Național, 23 august
- Geologii marini confirmă că operațiunile de lărgire a plajelor sunt motivul cazurilor de înec de pe litoral, întrucât a fost scurtată distanța până la gropile marine. Astfel, s-au format praguri aproape de țărm și curenți ucigași la doar 3-4 metri de la intrarea în apă. Național, 22 august
- Guvernare prin frică: potrivit unui sondaj național realizat de Novel Research, 61% dintre angajați sunt foarte îngrijorați de scăderea veniturilor și a puterii de cumpărare în contextul măsurilor fiscale propuse de Guvern. DC News, 22 august
- Marele violonist Șerban Lupu a murit în urma unei grele suferințe, la vârsta de 71 de ani. Cotidianul, 23 august
ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, ÎN ISTORIE
- Pe 23 august 1939 a fost semnat pactul de neagresiune dintre Germania și Uniunea Sovietică, prin care cele două își împărțeau sferele de influență în Europa. În urma acestui document, cunoscut și sub numele de Ribbentrop – Molotov, URSS și-a manifestat dorința de a-și extinde sfera de control, urmând să ocupe Basarabia și Bucovina de Nord precum și regiunea Herța , fapt care a dus la ultimatumul adresat României din iunie 1940. R3media, 22 august
- 79 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste: pe 23 august 1944, România ieșea din alianța cu puterile Axei, decreta în mod unilateral încetarea războiului împotriva Aliaților și declara război Germaniei naziste și Ungariei horthyste. La scurt timp, deși armata română primise ordin de încetare a focului în 23 august, mai bine de 100.000 (Ministerul Afacerilor Externe al Românie, 2013) de militari români au fost luați prizonieri ilegal de sovietici, România intra practic sub influență comunistă directă, prin ocuparea teritoriului său de către trupele sovietice. Alba 24, 23 august
ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA
- Primăria Carei a permis amplasarea unui afiș exclusiv în limba maghiară la avizierul instituției, fapt ce reprezintă o discriminare a românilor din oraș. Buletin de Carei, 23 august
MINORITĂȚI ETNICE
- Eugen Popescu a declarat în cadrul Universității de Vară de la Izvoru Mureșului că în Harghita, Covasna şi Mureş are loc „un război hibrid pe care statul maghiar îl desfășoară împotriva statului român”, iar elementele acestui război sunt simbolice, financiare dar și politice. RGN PRESS, 18 august
- Gheorghe Bejan, Președintele Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş” a declarat la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului că „Budapesta cumpără pur și simplu identitatea romano-catolicilor români din Moldova”. RGN PRESS, 18 august
COMUNITĂȚI ISTORICE
- Revenire la denumirea de „limba română” după un sfert de veac de „limbă moldovenească”: la Borisăuca, în unica școală cu predare în limba română din sudul Basarabiei, consiliului pedagogic a adoptat cu unanimitate de voturi predarea în limba română, renunțându-se la programa de învăţământ în așa-zisa „limbă moldovenească”. RGN PRESS, 21 august
DIASPORA
- Potrivit Ministrului Muncii și Solidarității Sociale, în Germania lucrează peste 700 mii de români, dintre care 200 de mii sunt sezonieri, iar cca. 500 mii au contracte de muncă pe perioade mai lungi. Știri Diaspora, 23 august
INTERNAȚIONAL
SUA-Ucraina/ SUA-Hawaii
- SUA și Ucraina și-au lansat propriul „coridor pentru cereale” în Marea Neagră în largul coastelor Bulgariei și României și prin Bosfor. Cotidianul, 21 august
- Președintele SUA, Joe Biden, a vizitat Hawaii la două săptămâni după cele mai mari incendii din ultimul secol, soldate cu peste 100 de morţi şi 1.000 de dispăruţi. Ziare, 22 august
Noii Irozi ai lumii
- În viziunea ecologiștilor radicali natalitatea este un pericol pentru omenire întrucât conduce la creșterea consumului. Telegraph, 23 august
- În contextul în care în Franța se încearcă limitarea sharentingului (distribuirea de către părinți a pozelor cu copiii lor pe rețele de socializare), deoarece se încalcă demnitatea copilului, dar și dreptul său la viață privată (RFI, 15 august), în America devine din ce în ce mai clar că guvernul american acoperă rețele de traficanți de copii. (WND, 22 august)
Ucraina-Rusia
- Un atac ucrainean asupra unei baze rusești din Novgorod a distrus un avion Tu-22M. Atacul reprezintă un alt succes semnificativ pentru operațiunile dronelor ucrainene pe teritoriul Rusiei, deoarece acestea au reușit să ocolească apărarea aeriană a țării vecine. Military Watch, 21 august
Europa
- Noua Lege a UE privind Serviciile Digitale, care introduce cenzura și controlul asupra Internetului, a intrat în vigoare. Ursula von der Leyen a declarat pe marginea acestui subiect următoarele: „Aducem valorile noastre europene în lumea digitală”. Active News, 25 august
- În contextul desfășurării Campionatului Mondial de Atletism de la Budapesta, premierul Viktor Orbán a avut întâlniri cu președinții Serbiei, Turkmenistanului, Bosniei și Herțegovinei, Turciei, Azerbaidjanului și Kârgâzstanului în vederea asigurării securității energetice a Ungariei în cazul în care Ucraina va anula acordul de tranzit cu Rusia. G4Media, 20 august
Colapsul pieței autovehiculelor electrice
- Producătorii mașinilor electrice raportează pierderi atât de mari încât este nevoie de intervenția statului pentru a nu intra în faliment. Ford preconizează că va pierde 3 mld. dolari pe segmentul vehiculelor electrice în 2023, ceea ce ridică pierderile sale în acest domeniu la 5,1 mld. dolari în doar doi ani. Tribuna Românească, 30 iunie
China
- Investitorii se retrag din China. Deținerile de obligațiuni ale investitorilor străini au scăzut cu 5 mld. dolari ajungând la 400 de mil. dolari, după ce statul s-a dovedit incapabil să ofere sprijin unei economii în declin. Business Magazine, 24 august
BRICS
- Alianța BRICS concurează cu Blocul Occidental pe mai multe fronturi: în Europa prin conflictul din Ucraina, în Africa prin lovitura de stat din Niger, în economie, prin procesul de dedolarizare (RGN, 23 august ). Peste 40 de țări vor să se alăture alianței, inclusiv Iranul și Emiratele Arabe Unite. (60m, 23 august)
Comenteaza